Alegeri locale: Rămâne în vigoare modalitatea alegerii primarului dintr-un singur tur de scrutin

07.05.2015 | Camera Deputaţilor , Administraţie locală , Alegeri locale
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Alegeri locale: Rămâne în vigoare modalitatea alegerii primarului dintr-un singur tur de scrutin

Camera Deputaților a adoptat modificarea Legii alegerilor locale potrivit căreia sunt introduse o serie de amendamente în privința alegerii consiliilor locale și județene. Referitor la noua lege a alegerilor locale, UDMR și-a prezentat în repetate rânduri poziția, pe care deputatul UDMR, Márton Árpád, a susținut-o în cadrul dezbaterilor din Comisia Specială de elaborare a Codului Electoral. Printre propunerile UDMR s-au aflat și menținerea alegerii primarilor dintr-un singur tur de scrutin, respectiv reducerea pragului electoral de la cinci la trei procente.

”Pe parcursul lucrărilor de elaborare a apărut un consens larg între reprezentanții partidelor parlamentare în legătură cu necesitatea menținerii sistemului alegerii primarilor într-un singur tur de scrutin. Acest sistem este extrem de benefic și pentru comunitatea maghiară din România, considerând că avem mai multe șanse de câștig în localitățile în care procentul maghiarimii este mai mic de cincizeci la sută", a declarat Márton Árpád, adăugând că partidele au fost, de asemenea, de acord ca președinții consiliilor județene să fie aleși în mod indirect, din rândul consilierilor județeni și prin votul acestora. Deputatul UDMR a menționat, totodată, că la alegerile locale va fi introdus un nou sistem digital, în scopul înregistrării alegătorilor.

 

În cazul alegerilor locale, una dintre principalele propuneri a fost de a reduce pragul electoral de la cinci la trei procente. Propunerea, formulată în numele grupului parlamentar UDMR de către deputatul Molnar Zsolt, ar fi sprijinit comunitățile din diaspora internă în asigurarea reprezentării în consiliile locale și județene. În cadrul dezbaterii parlamentare, Molnar a subliniat faptul că, la solicitarea societății civile, Parlamentul facilitează modalitatea de înființare a partidelor respectiv, prin modificarea legii alegerilor locale, introduce o procedură simplificată în ceea ce privește obținerea unui mandat pentru candidații independenți.

 

În consecință, reducerea pragului electoral la trei procente este următorul pas logic în acest proces, deoarece numai astfel putem garanta, cu adevărat, reprezentarea la nivel local a comunităților mici”, a declarat Molnár Zsolt.

 

După dezbaterea legii în Parlament, plenul Camerei nu a votat pentru reducerea pragului electoral dar, având în vedere faptul că legea conține numeroase prevederi avantajoase pentru reprezentarea comunității maghiare, UDMR a susținut modificarea legii electorale.

 

 

Fişier audio:
Declarația deputatului Molnár Zsolt


Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.