György Frunda a votat pentru schimbare, pentru o conducere mai cinstită şi mai corectă

10.06.2012 | Alegeri locale , Târgu Mureş , Ziua alegerilor
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


György Frunda a votat pentru schimbare, pentru o conducere mai cinstită şi mai corectă

György Frunda a votat pentru schimbare, pentru o conducere mai cinstită şi mai corectă

Candidatul UDMR la funcţia de primar al oraşului Tîrgu Mureş, György Frunda a votat în această dimineaţă la circumscripţia electorală nr. 30, de la Casa Tineretului „Mihai Eminescu”. „Am venit împreună cu familia mea să votăm pentru o conducere mai cinstită şi mai corectă, care îşi respectă cuvîntul dat şi promisiunile, încît tîrgumureşenii să aibă parte de o viaţă demnă şi mai bună. Vom realiza acest lucru împreună. Cred cu tărie că vom învinge!” – a declarat candidatul UDMR.

György Frunda a mai spus că în calitate de primar va face totul pentru a realiza o majoritate puternică în consiliul local, dar despre care crede că trebuie să vorbim doar după alegeri.

„Imediat după preluarea conducerii Primăriei Tîrgu Mureş vom face un audit intern, să vedem exact ce ne-a lăsat moştenire fostul primar, şi vom da start realizării programului nostru. Vom reclădi oraşul nostru, şi vă garantez că vom realiza tot ce am promis. Ajutaţi-mă ca să vă pot ajuta” – a mai spus candidatul UDMR la funcţia de primar al oraşului Tîrgu Mureş, György Frunda.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.