UDMR Bihor și-a lansat candidații la alegerile locale

13.05.2016 | Alegeri locale , Bihor
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


UDMR Bihor și-a lansat candidații la alegerile locale

„Uniunea are candidați care vor să muncească, să acționeze mai mult și mai bine în interesul comunităților pe care le reprezintăÎn regiunea Bihorului trăiesc oameni sârguincioși care știu să construiască un viitor. Trecând prin județ se poate observa cum localitățile conduse de primari și viceprimari UDMR au progresat semnificativ, iar aceasta se datorează eficienței activității lor din ultimii ani. Însă toate aceste rezultate nu ar fi fost posibile dacă efortul edililor locali nu ar fi fost susținut de majoritatea covârșitoare a comunității”, a subliniat Kovács Péter, președintele executiv UDMR, la evenimentul de lansare a candidaților care a avut loc miercuri la Oradea, județul Bihor.

„Echipa reprezentanților UDMR din județ - Szabó Ödön, Biró Rozália, Cseke Attila, Pásztor Sándor, Huszár István, Nyakó József, Pocsaly Zoltán, Török László, Béres Csaba și foarte mulți alții  - a demonstrat de-a lungul anilor că este capabilă să acționeze spre binele comunității, iar de fiecare dată când comunitatea s-a confruntat cu situații dificile, aceasta a fost echipa care sărit în ajutorul oamenilor în momentele cheie”, a afirmat Kovacs.

În discursul susținut cu acest prilej, președintele executiv a vorbit și despre mesajul sloganului de campanie al Uniunii în județul Bihor, care – potrivit afirmațiilor sale – descrie foarte bine faptul că solidaritatea maghiară este ideea în care constă forța comunității.

„Și-au unit forțele toți cei care vor să acționeze pentru binele comunității, cei care au dovedit, prin muncă și realizări, cei pe care membrii comunității îi cunosc îndeaproape și nu din știrile locale. Am încredere că vom obține cele 50.000 de voturi pe care ni le-am propus, vom avea o reprezentare puternică în Consiliul Local Oradea și în Consiliul Județean Bihor, vom avea 25 de primari maghiari în județul Bihor. Vom reuși, pentru că iubim această regiune a Bihorului, pentru că ne dorim dezvoltarea reală a localităților”, a subliniat președintele executiv.

Candidatul UDMR la Primăria municipiului Oradea, Huszár István, a prezentat echipa de consilieri locali, în care se află și oameni noi, recunoscuți în mediul profesional.

„Sunt mândru că UDMR și-a asumat sprijinirea familiilor. Nu am auzit de nici un partid din România care să fi pus accent pe soluționarea problemelor cu care se confruntă familiile. În calitate de părinte a patru copii, știu că o societate stabilă poate fi construită numai pe familii care se simt în deplină siguranță, iar viitorul poate fi construit pe o societate stabilă. Acesta este dezideratul nostru pentru care muncim”, a spus Huszár.

Pásztor Sándor, candidatul Uniunii la președinția Consiliului Județean Bihor, a prezentat la rândul său echipa de consilieri județeni spunând: ”Aceasta este echipa candidaților județului Bihor. Este nevoie de o echipă a solidarității, iar azi am alături de mine specialiști cu a căror activitate ne vom mândri în mandatul următor”.

”Această echipă vrea să câștige. Nu în interes propriu, ci în interesul public, al comunității pe care o reprezintă în ultimii 26 de ani. Este mereu nevoie de o echipă care militează pentru respectarea drepturilor comunității”, a menţionat şi deputatul UDMR, Cseke Attila

În  cadrul evenimentului a fost premiată și munca acelor edili UDMR care nu își mai asumă un nou mandat în administrațiile locale bihorene.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.