UDMR Hunedoara se pronunţă pentru o campanie curată

30.05.2012 | UDMR , Hunedoara , Alegeri locale
  • Mărime
    text
  • Trimite prin e-mail
  • Tipăreşte

  • Trimite prin:
  • Share


Organizaţia Municipală Hunedoara a UDMR a depus, azi, 30 mai a.c., o sesizare penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara şi o plângere la Biroul Electoral al Circumscripţiei Electorale nr. 3 din municipiul Hunedoara.

În cele două plângeri, Organizaţia Municipală Hunedoara a UDMR a sesizat faptul că de la începutul campaniei electorale pentru alegerile locale, respectiv din 12 mai a.c., în mod repetat şi constant, în municipiul Hunedoara au fost distribuite materiale electorale în care sigla UDMR, precum şi numele unor personalităţi politice sunt folosite cu rea credinţă şi în mod nelegal, conţinând date false menite să inducă în eroare cetăţenii oraşului.
În sesizarea penală înaintată Parchetului, UDMR consideră că faptele amintite cad sub incidenţa prevederilor Codului Penal, care pedepsesc „instigarea la ură pe temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă şi religie”.
De asemenea, Organizaţia Municipală Hunedoara a UDMR a sesizat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) în legătură cu încălcarea de către televiziunea locală Info HD, care aparţine radiodifuzorului SC Romconsult SRL, a dispoziţiilor Codului de reglementare a conţinutului audio-vizual şi a altor prevederi ale legislaţiei privitoare la desfăşurarea campaniei electorale. Ca urmare a acestei sesizări, prin decizia nr. 299 din 24.05.2012, CNA a dispus amendarea cu 10.000 RON a SC Romconsult SRL.

În contextul unei atmosfere electorale viciate de comportamente şi manifestări xenofobe şi şovine, Organizaţia Municipală Hunedoara a UDMR transmite următoarea luare de poziţie:

Organizaţia Municipală Hunedoara a UDMR se delimitează categoric de utilizarea în campania electorală, precum şi în viaţa de zi cu zi a  mesajelor xenofobe, şovine şi care incită la ură etnică.

Organizaţia Municipală Hunedoara a UDMR consideră că atât regulile scrise, cât şi cele nescrise ale conduitei electorale sunt menite să asigure o competiţie bazată pe principii democratice, pe o informare corectă a alegătorilor cu privire la oferta electorală.

Organizaţia Municipală Hunedoara a UDMR consideră că este majoră răspunderea celor care, întorcând roata istoriei cu 2 decenii, periclitează atmosfera de bună convieţuire dintre români şi maghiari în municipiul Hunedoara. Nu este vorba doar despre cele 30 de zile ale campaniei electorale, ci despre punerea în primejdie a coeziunii comunităţii hunedorene, de anularea şanselor comunităţii hunedorene, a românilor şi maghiarilor, de a-şi construi un viitor comun european în oraşul lor.

Problemele noastre sunt comune, provocările care stau în faţa noastră sunt aceleaşi şi doar solidari putem cu toţii să fim câştigători, în vreme ce divizarea pe criterii etnice nu va face altceva decât să ne transforme pe toţi în perdanţi.

Municipiul Hunedoara nu are cetăţeni de rangul I şi II, avuţia Hunedoarei sunt toţi cetăţenii ei  în egală măsură.


Decizia promptă şi legală a CNA în legătură cu încălcarea legii, ne oferă convingerea că instituţiile statului îşi vor face datoria şi pe mai departe şi vor veghea la respectarea legii şi la asigurarea unui climat electoral civilizat, fără accente xenofobe, şovine şi extremiste.

Atenție! Ne rezervăm dreptul de a modera comentariile.